Când am început munca mea în editură, aveam senzația că sunt un psiholog pasionat rătăcit printre cărți. Nu făceam cărți, îmi urmam instinctul și pasiunea și nu eram foarte sigură că știu ce fac. Colecția de psihoterapie a editurii reușise să treacă cumva neobservată pe piață până atunci, deci nu avea să fie ușor. Dar eu iubesc cărțile și am crezut de la început că tot ce îi trebuie unei cărți bune este puțin suflet! Așa că am dat puțin din mine fiecărui titlu important în economia mea internă. Și au început să se adune. Iar eu am crescut cu ele.

Cu multă inspirație, ceva ajutor și unele obstacole, am ajuns la autori excepționali și la teme extrem de importante și actuale. M-a surprins în primul rând absența în piață a cărților despre traumă, un subiect care mi se părea vital. În afara titlurilor dedicate psihanalizei, lumea editorială, cel puțin așa se vedea din colțul meu retras, evitase să publice ceva serios în această direcție. Așa că primul titlu ales de mine în colecția al cărei coordonator m-am trezit peste noapte a fost Corpul își amintește, de Babette Rothschild. S-a vândut surprinzător de bine, poate tocmai pentru că între psihologi era o foame de informații despre traumă, greu de potolit de altfel cu un singur titlu. Doamnele terapeuți de la Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei m-au susținut imediat pentru promovare și lansare (le mulțumesc și azi, pentru o colaborare îndelungată și plină de satisfacții, mai ales Dianei Vasile). Urmează să apară chiar o nouă ediție și partea a doua a cărții, pe care autoarea a lansat-o recent.

Astăzi privesc raftul meu cu cărți de acasă și citesc autorii de pe cotor: Violet Oaklander, Freud, Daniel Siegel, Allan Schore, Stanley Greenspan, Gabor Mat é, von Franz, Andrew Samuels, Anthony Stevens și alții. Da, nu toate cărțile acestor autori au apărut în colecția Psihoterapia. E doar o chestiune tehnică, cum anume plasăm cărțile pe piață. Toate au însă un numitor comun: convingerea mea că psihologia este și artă, dar și știință sau și știință, dar și artă și că prin ceea ce a devenit psihologia astăzi putem crea o viață mai bună, o lume mai potrivită expresiei noastre umane, un mediu social și familial mai sigur pentru copiii noștri.

Cred că avem nevoie de cărți, dar și de context pentru cărțile pe care le punem în mâinile oamenilor. Nu e suficient ca ele să apară, e nevoie să stârnim discuții, să cerem opinii, să stârnim în ceilalți curiozitatea și plăcerea de a încerca o atitudine nouă față de viață, așa cum ne propun cele mai multe dintre aceste cărți.

Eu iubesc cărțile mai mult decât vinul fin și muzica bună, mai mult decât orice plăcere vinovată, pentru că prin ele reușesc să comunic cu ceilalți și la distanță. Fac cărți cu aceeași pasiune cu care intru în cabinet. Am multe planuri și un curaj surprinzător (noroc că am găsit în această editură suficientă nebunie 🙂 – bună nebunie!). Unele se vor realiza, altele rămân pe agenda mea în anul următor. Chiar și atunci când pierd un titlu bun la o licitație, tot mă bucur: autorul va fi tradus, am mai făcut un pas înainte! Nu-mi ajung gândurile dintr-o zi să bifez toate aceste proiecte. Și atunci le iau pas cu pas, pagină cu pagină… Urmează Harding, ok… Siegel… Schore… direcția e bună 🙂

Caut autori români, îmi doresc să pot propune editurii terapeutul român autentic. Însă este mult de muncă. Cum se văd lucrurile de la mine: terapeutul român, de cele mai multe ori, nu are destule ocazii să se exprime public la nivel înalt, să se maturizeze în arta expresiei. Nu scrie suficient și nu cu suficientă maturitate. Nu există această cultură la noi. Am întâlnit oameni extraordinari, profesioniști excelenți. Îi încurajez să își găsească vocea și în scris. Să scrie pentru ei, să discute studii, cazuri, idei, modele. Să scrii o carte bună nu e totuși la fel cu a scrie un blog sau un articol. Cine a încercat – și mulți au făcut-o – știe.

Si caut cititori pasionați! Ce zici?…